București, 28 februarie 2019 – Global Reporting Initiative (GRI), organizație recunoscută la nivel mondial pentru elaborarea celor mai utilizate standarde de raportare în domeniul sustenabilității, a anunțat recent numele noilor membri ai structurilor sale de guvernare.
Pentru prima dată, din aceste structuri face parte și un profesionist din România: începând cu ianuarie 2019, Cristina Bălan, Managing Partner în cadrul firmei de consultanță CSR BootIQ, a fost selectată ca membru al Comisiei GRI de Supraveghere. Mandatul este de trei ani (1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2021) și poate fi prelungit o singură dată pentru o perioadă similară.
Principalele atribuții ale celor cinci membri ai Comisiei GRI de Supraveghere sunt să urmărească, să verifice și să se asigure că procesul de elaborare a Standardelor GRI pentru raportarea de sustenabilitate respectă în totalitate principiile și normele internaționale impuse într-un astfel de proces. Astfel, GRI întărește încrederea stakeholderilor, a organizațiilor raportoare, precum și a publicului larg că standardele de raportare răspund interesului public și îl respectă.
“Ne-am construit afacerea și ne-am asumat, de la bun început, un grad ridicat de responsabilitate și profesionalism. Știm că este important ca pe piața din România să existe furnizori competenți, care își fac meseria pe baza unor criterii de integritate. Îmi doresc sincer ca drumul deschis de noi să fie urmat de oameni ambițioși, corecți și competenți, dar și că vom vedea tot mai multe companii locale recunoscute ca lideri europeni sau mondali în raportarea de sustenabilitate,” a spus Cristina Bălan.
Alături de Cristina a mai fost aleasă și Kathrin Madl, CSR/Sustainability Manager în cadrul companiei Alperia din Italia. Lista completă a membrilor Comisiei GRI de Supraveghere poate fi consultată la
Numirile sunt rezultatul unui proces de selecție condus în 2018 de Comisia Independentă pentru Nominalizări de pe lângă GRI.
* * * * *
Despre CSR BootIQ
CSR BootIQ, firmă românească de consultanță în CSR strategic și sustenabilitate, este primul furnizor din România autorizat de organizația Global Reporting Initiative (GRI) să ofere cursuri certificate pentru raportarea de sustenabilitate. În cei patru ani de activitate, CSR BootIQ a obținut licențe din partea organizației AccountAbility pentru servicii de verificare a procesului de raportare de sustenabilitate, din partea PECB pentru servicii de formare în standardele ISO 26000 și 20121, este partener exclusiv pentru România și Republica Moldova al Consiliului pentru Sport Responsabil și partener pentru România al organizației CDP.
CSR BootIQ sprijină abordarea strategică a dezvoltării durabile astfel încât organizațiile, indiferent de dimensiunea și natura lor, să opereze în mod uzual pe baza unor politici responsabile.