București, 4 mai, 2016 – La finalul unui proces amplu de evaluare și analiză, CSR BootIQ primește dreptul de a utiliza marca TRACEcertification. Procesul de certificare a fost derulat de organizația americană TRACE, lider mondial în domeniul standardelor anti-mită, care are misiunea de a susține transparența în afaceri prin proceduri de conformare corporativă.
Certificarea TRACE atestă faptul că CSR BootIQ a încheiat procedurile și îndeplinește standardele internaționale în materie de conformare corporativă, așa cum a reieșit din procesul de analiză. TRACEcertification confirmă eforturile depuse de echipa CSR BootIQ de a respecta normele de transparență în afaceri și standardele în materie de prevenire a actelor de dare/luare de mită.
“TRACE susține demersurile de conformare ale întreprinderilor mici și mijlocii din România. Faptul că CSR BootIQ a încheiat cu succes procesul de analiză reprezintă un avantaj competitiv în relația cu companiile multinaționale, acestea având nevoie rapidă de informații despre partenerii locali,” a declarat Alexandra Wrage, Președinte și Fondator al organizației TRACE.
“Obținerea certificării TRACE este, pentru noi, rezultatul firesc al modului în care am decis să ne construim afacerea: prin puterea exemplului personal. Certificarea TRACE este spiritul care ne călăuzește în relațiile de afaceri și dovada că avem capacitatea de a ne derula activitatea într-o manieră etică,” a spus Cristina Bălan, Managing Partner al CSR BootIQ.
În afara mărcii care confirmă încheierea procesului de analiză, CSR BootIQ a primit din partea organizației TRACE un raport care include, printre altele, detalii complete despre firmă și acționariat, referințe de natură financiară și confirmarea existenței unui cod de conduită ce conține detalii despre politica anti-mită. În plus, așa cum s-a impus prin procesul de certificare, consultanții CSR BootIQ au trecut printr-un curs de etică și măsuri anti-corupție.
În raportul din 2015 privind corupția, Transparency International a plasat România pe locul 46, cu trei trepte sub nivelul atins în anii anteriori (2014, respectiv 2013).
Pe de altă parte, Raportul AmCham privind competitivitatea din 2016 arată că, în ceea ce privește performanța economică și corupția, România se situează sub media la nivelul Uniunii Europene, ceea ce reprezintă un dezavantaj major. De asemenea, comunitatea de afaceri consideră corupția ca una dintre cele mai mari piedici în calea derulării operațiunilor în România, se arată în studiul efectuat de AmCham în rândul directorilor generali.
Despre CSR BootIQ
CSR BootIQ este primul furnizor autorizat de Global Reporting Initiative (GRI) să ofere cursuri certificate GRI G4 în Romania și este partener al organizației CDP prin programul CDP Cities. Totodată, CSR BootIQ este furnizor autorizat de servicii de verificare în sustenabilitate (suita de standarde AA1000 SES, APS și AS) și partener exclusiv pentru România și Republica Moldova al Council for Responsible Sport.
CSR BootIQ susține sustenabilitatea ca abordare strategică, transpusă în activități durabile de toate organizațiile care integrează politicile de responsabilitate socială corporativă în modelul de business.
CSR BootIQ militează pentru: practici sustenabile de business; conformare în lanțul de valoare; sprijinirea organizațiilor, indiferent de mărimea și natura acestora, care doresc să obțină avantaje competitive; îmbunătățirea nivelului de trai al angajaților din România, al familiilor acestora, precum și al comunităților din jurul companiilor. Pentru mai multe informații, vizitați www.csr-bootiq.com. Urmăriți-ne pe Facebook (@CSRBootIQ) sau Twitter (@CSRBootIQ).
Despre TRACE
TRACE International și TRACE Incorporated sunt două entități distincte cu aceeași misiune: de a transpune transparența corporativă la nivel internațional prin susținerea eforturilor de conformare ale companiilor multinaționale și ale sub-contractorilor. TRACE International este o asociație non-profit ce reunește resurse pentru a furniza membrilor ajutor în formularea procedurilor anti-mită. TRACE Incorporated oferă atât membrilor, cât și celor care nu sunt membri TRACE, proceduri adaptate la nevoi punctuale, cursuri anti-mită și servicii de consultanță. Lucrând în tandem, TRACE International și TRACE Incorporated oferă soluții end-to-end, eficiente și inovatoare, pentru proceduri anti-mită și conformare corporativă. Pentru informații, vizitați www.traceinternational.org